Prima pagină » Tupeu fără margini. Firea refuză să iasă din politică: “Bucureștenii vor decide”

Tupeu fără margini. Firea refuză să iasă din politică: “Bucureștenii vor decide”

by B. R.
0 comment

Gabriela Firea, fostul ministru al Familiei, a declarat că este prematur să iasă din politică. Firea a dat de înțeles că va candida la Primăria Capitalei când a afirmat că bucureștenii vor decide dacă va renunța la scena politică. Soția lui Pandele a mai adăugat că au fost făcute acuzații la adresa ei, dar nu a fost cercetată de autorități.

“Vor decide românii, bucureştenii, cetăţenii în general, în ce măsură vor mai da un vot în anul electoral care urmează, mai ales în măsura în care mă voi prezenta la alegeri, pentru că avem patru tipuri de alegeri anul viitor, aşa cum ştiu toţi românii, avem alegeri locale, avem alegeri europarlamentare, parlamentare şi prezidenţiale. În măsura în care voi fi candidat, decizia dacă voi rămâne sau nu în politica mare, o vor lua doar românii”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3, postul de televiziune la care a lucrat până să intre în politică.

Firea este revoltată că asupra ei planează suspiciuni, dar autoritățile statului nu au formulat nicio acuzație. “S-au aruncat asupra mea acuzaţii, invective şi vorbe grele, fără nicio bază reală. Nu sunt acuzată de absolut nimic din partea autorităţilor şi nici nu pot fi, pentru că nu am fost parte şi nu am făcut nicio acţiune împotriva vreunei persoane. Atunci, acestea fiind lucrurile, ar fi normal, dacă suntem într-o ţară normală – şi îmi place să sper că suntem – să îmi pot continua activitatea în acest domeniu. Am lucrat mai mult de 20 de ani în mass-media, am intrat apoi în politică şi ar fi normal să muncesc în continuare pentru cetăţeni”, a mai spus Firea.

“În România s-au întâmplat lucruri mult mai grave şi acele persoane nu au avut parte, cu ghilimelele de rigoare, de o duritate şi o campanie atât de dură”, a concluzionat Firea după scandalul bătrânilor torturați în azilul groazei din Voluntari, orașul unde soțul ei este primar.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?