Un fost ofițer de informații a declarat în fața membrilor Congresului american că nu suntem singuri în univers, iar autoritățile țin ascunse dovezile că extratereștrii există. Acesta a vorbit inclusiv despre resturile unui OZN aflat în posesia americanilor.
„În timpul exercitării atribuțiilor mele, am aflat că există un program (…) de recuperare a rămășițelor unui aparat neidentificat și de analiză a acestuia pentru a înțelege cum funcționează. Am luat decizia, pe baza datelor pe care le-am colectat, de a-mi informa superiorii și mai mulți membri ai Inspectoratului General și de a deveni un lansator de alerte”, a spus fostul agent în fața unei comisii. Acesta mai susține că a vorbit personal cu oameni care au lucrat direct cu acest obiect neidentificat.
„Această mărturie se bazează pe informațiile care mi-au fost transmise de persoane cu un dosar cunoscut de legitimitate și de serviciu prestat pentru această țară, dintre care multe mi-au împărtășit dovezi convingătoare sub formă de fotografii, documente oficiale și mărturii orale acoperite de secret”, a mai spus fostul ofițer.
Șeful departamentului care investighează astfel de fenomene a declarat în aprilie că nu auu fost identificate semne de activitate extraterestră. ”Biroul nu a detectat nicio dovadă credibilă a unei activități extraterestre, a unei tehnologii non-terestre sau a unor obiecte care sfidează legile fizicii”, afirmase Sean Kirkpatrick.
În timp ce NASA a cerut noi studii științifice, Pentagonul este îngrijorat că, de fapt, fenomenele paranormale ar putea fi activități de spionaj din partea Chinei.