Prima pagină » Supraimpozitarea, aplicabilă și pensiilor militare. Când trebuie finalizată legea. Ciucă: „În două săptămâni venim cu reforma”

Supraimpozitarea, aplicabilă și pensiilor militare. Când trebuie finalizată legea. Ciucă: „În două săptămâni venim cu reforma”

by B. R.
0 comment

România riscă să piardă peste 1,3 miliarde de euro dacă nu taie urgent pensiile speciale. Proiectul se află în Parlament de mai bine de un an, însă coaliția încă negociază pe amendamente. Președintele PNL Nicolae Ciucă susține că reforma va fi adoptată în maximum două săptămâni. 

Președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, a precizat că în supraimpozitarea va fi aplicată tuturor categoriilor de pensii în baza unor legi speciale, inclusiv cele militare. Până la 1 noiembrie, Guvernul vrea să treacă de Parlament proiectul de lege.

Nicolae Ciucă a confirmat că una dintre modificările la legea pensiilor speciale este cea legată de schimbarea procentului în ceea ce privește supraimpozitarea. Întrebat de alte modificări, șeful Senatului a precizat. „Sunt chestiuni legate de timpii prin care se ajunge la corelarea între vechimea minimă și vechimea maximă”.

Chestionat dacă va mai fi acea perioadă de grație de 5 ani sau va ajunge la 3 ani, în ceea ce privește condițiile pentru pensionare, Nicolae Ciucă a punctat: „Este o discuție pe care urmează să o finalizăm. Nu s-a luat încă decizia finală pe această speță. așa cum am văzut că există disponibilitate din partea tuturor instituțiilor, o vom rezolva și pe aceasta”. 

Mai mult, întrebat dacă supraimpozitarea va fi aplicată tuturor categoriilor socio-profesionale amintite în proiectul de lege, președintele PNL a subliniat: „La toată lumea”.

Nicolae Ciucă nu a exclus posibilitatea ca și noua formă a legii pensiilor speciale să fie atacată la CCR. Referitor la termenul limită pe care și-l propune Coaliția, liderul liberal s-a declarat optimist că va fi gata până la 1 noiembrie.

„La nivelul Parlamentului trebuie să fie finalizată în următoarele două săptămâni”, a conchis Nicolae Ciucă.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?