Anamaria Prodan și Corina Popescu, fostul președinte al Electrica SA, devin membre în Consiliul Director ale UAE Romanian Business Council. Anunțul a fost făcut de Marius Marinoff, președintele Romanian Business Council UAE-RO-UE, printr-un comunicat de presă.
„Astăzi, 4 septembrie 2023, noi, UAE Romanian Business Council – uaerobc.com, avem deosebita plăcere să anunțăm introducerea noilor membri în Consiliul Director: doamna Corina Popescu și doamna Anamaria Prodan.
Doamna Corina Popescu este fostul președinte al Electrica SA, fiind unul dintre cei mai mari experți în energie pe care îi are România în acest moment. Expertiza internațională a domniei sale în domeniul energiei aduce plusvaloare comunității noastre atât de interesată de acest domeniu important.
Doamna Anamaria Prodan este un expert renumit în impresariatul și managementul sportiv internațional, cu rezultate notabile ca agent FIFA la cel mai înalt nivel. Îi mulțumim pentru valoarea adăugată pe care o aduce comunității noastre efervescente și în plină dezvoltare, la dispoziția căreia pune cei peste 10 ani de experiență în Orientul Mijlociu.
În ceea ce privește evenimentul de lansare oficială a UAE Romanian Business Council – uaerobc.com, suntem încântați să vă anunțăm că acesta va avea loc în prestigiosul Armani Events Hall din BURJ KHALIFA Dubai, pe data de 6 octombrie 2023. Cu onoarea de al avea alături pe Alteța Sa, Sheikh-ul Hamdan bin Khalifa bin Hamdan al Nahyan, președinte onorific al UAEROBC, oficiali guvernamentali din România și Emiratele Arabe Unite, precum și alte personalități marcante, acest eveniment va marca o etapă importantă în istoria relațiilor economice și culturale dintre cele două regiuni. Încheindu-se cu un recital de excepție susținut de talentatul artist Marius Mihalache la țambal și vocea încântătoare a Arabelei Nicolau, evenimentul va fi un prilej de celebrare și consolidare a legăturilor noastre.
Pe lângă avantajele unei rețele de afaceri puternice, membrii noștri beneficiază deja de numeroase reduceri în programele oferite de prestigioasele IHG Hotels and Resorts, U by EMAAR, Rotana, Național Rent-a-Car și Fly Dubai. Aceste beneficii completează experiența noastră comunitară, asigurându-ne că membrii noștri pot beneficia de o gamă variată de servicii, de la înființarea unei companii și identificarea partenerilor de încredere, până la momentele de relaxare în timpul călătoriilor.
Suntem mândri să fim martorii acestei evoluții remarcabile și suntem nerăbdători să vedem cum UAE Romanian Business Council – uaerobc.com devine un pilon esențial în dezvoltarea relațiilor economice și culturale dintre Orientul Mijlociu și Europa, dintre Emiratele Arabe Unite și România”, transmite UAE Romanian Business Council, într-un comunicat.
Romanian Business Council – UAEROBC.COM se pregăteşte să îşi facă debutul oficial în Emiratele Unite Arabe, pe 6 octombrie 2023, la Hotelul Armani, din celebra clădire Burj Khalifa de la Dubai, având la bază o viziune îndrăzneaţă şi parteneriate solide.
Astfel, mediul de afaceri din România va putea accesa mai ușor oportunitățile pe care Orientul Mijlociu, devenit centru de inovație, sustenabilitate și business le oferă.
Schimburile comerciale dintre România și Emiratele Arabe Unite au cunoscut o creștere constantă în ultimii 26 de ani. Exporturile din România către EAU au avut o rată de creștere anuală de 10,5%, astfel că valoarea tranzacțiilor a crescut de la 26,8 de milioane USD în 1995, la peste 448.67 de milioane USD în 2022.
Romanian Bussines Council din UAE este o organizație non-profit, înregistrată la Abu Dhabi, înfințată la data de 28.04.2022. Organizația are drept scop facilitarea conexiunilor mediului de afaceri românesc cu cel din Emiratele Arabe Unite, mediu considerat de specialiști unul atragător pentru cei care doresc să își dezvolte bussines-ul în Orientul Mijlociu.