Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a spus la Interviurile Digi24 că săptămâna viitoare, când se reunește consiliul pentru securitate cibernetică, urmează să se decidă dacă aplicația TikTok va fi interzisă pe dispozitivele guvernamentale. Mai multe țări europene au luat deja această decizie. Totuși, spune ministrul, românii vor putea folosi în continuare TikTok pe telefoanele personale.
„Miercurea viitoare se întrunește acest consiliu pentru securitate cibernetică. El se întrunește periodic, e convocat la nivelul președinției. Am adunat feedback de la instituțiile din arcul de securitate cibernetică și vom prezenta concluziile ministerului nostru. O să aflați de miercuri încolo. Dar e o decizie care se va lua în curând. Într-o săptămână, o săptămână și jumătate ne putem aștepta la o decizie clară și fermă în acest sens”, a spus Burduja.
Sursa: Digi24