Prima pagină » Bucureștenii din sectorul 1 primesc bani pentru facturi. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Bucureștenii din sectorul 1 primesc bani pentru facturi. Ce condiții trebuie să îndeplinească

by A. Ionut
0 comment

Locuitorii din Sectorul 1 al Capitalei pot beneficia de un stimulent financiar între 1.000 și 3.000 de lei pentru combaterea crizei energetice. 

“Este dreptul cetățenilor Sectorului 1 să beneficieze de banii aceștia care sunt de fapt ai lor”, spune edilul Clotilde Armand.

“Programul inițiat de USR și votat de Consiliul Local al Sectorului 1 dorește să asigure nevoile energetice ale cetățenilor și să crească eficiența energetică în comunitate. 

De asemenea, prin acordarea acestor stimulente financiare, se urmărește îmbunătățirea calității mediului prin scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră”, transmite USR.

Beneficiarii acestui program trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți, să aibă domiciliul sau reședința în Sectorul 1 al Municipiului București, să dețină un buletin sau carte de identitate valabilă și să facă parte dintr-o gospodărie, declarându-se reprezentant al acesteia.

Potrivit lui Clotilde Armand, tot ce trebuie să facă cetățenii sectorului 1 este să încarce documente precum facturi de energie electrică, gaz sau de electrocasnice. Locuitorii sectorului 1 vor completa IBAN-ul contului bancar unde vor primi până la 3.000 de lei. 

Stimulentele financiare sunt acordate diferențiat, în funcție de veniturile pe cap de membru de familie, pe gospodărie. 

Astfel, pentru venituri până la pragul maxim al salariului minim net pe economie – 3.000 lei/gospodărie, pentru venituri între salariul minim net pe economie și salariul mediu net pe economie – 2.000 lei/gospodărie, iar pentru venituri peste salariul mediu net pe economie: 1.000 lei/gospodărie. 

Termenul limită pentru trimiterea cererilor de decontare directă, împreună cu documentele cerute, este 30 iunie 2023. 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?