Prima pagină » Ciucă, despre polițele de asigurare RCA: Dacă va fi nevoie, Guvernul va plafona prețul RCA pentru o perioadă de câteva luni

Ciucă, despre polițele de asigurare RCA: Dacă va fi nevoie, Guvernul va plafona prețul RCA pentru o perioadă de câteva luni

by Maria I.
0 comment
Ciucă, despre polițele de asigurare RCA: Dacă va fi nevoie, Guvernul va plafona prețul RCA pentru o perioadă de câteva luni

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Călărași că Guvernul ar putea interveni prin plafonarea prețului asigurărilor RCA, „dacă va fi nevoie”. Oficialul a precizat că plafonarea se poate face doar pentru o perioadă determinată de timp. 

„Autoritatea de Supraveghere Fiscală (ASF) este cea care are în responsabilitate toate acțiunile de monitorizare, de control a ceea ce se întâmplă pe piața asigurărilor sociale, respectiv activitatea firmelor de asigurări. ASF este o agenție subordonată Parlamentului României și din discuțiile pe care le-am avut rezultă că în perioada imediat următoare conducerea ASF urmează să prezinte un raport de informare în Parlament, să aibă loc audieri în Parlament. Discuțiile pe care eu le-am avut în calitate de premier cu președintele ASF au fost îndreptate tocmai în a afla dacă este nevoie de intervenție guvernamentală și care sunt efectele pe care intrarea în insolvență a Euroins le poate produce asupra cetățenilor. Discutăm de o companie de asigurări care are o cotă de piață consistentă și este nevoie în felul acesta să vedem care sunt măsurile pe care le ia Autoritatea de Supraveghere Financiară și care sunt măsurile cu care Guvernul ar putea să vină  să compenseze din efectele unei astfel de derulări a evenimentelor.”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Șeful Executivului a mențional faptul că Guvernul poate interveni pentru a plafona prețul la asigurări în urma unei evaluări și la propunerea Parlamentului pentru a diminua efectele negative pe care intrarea în insolvență a Euroins le poate avea asupra cetățenilor.

„Discuțiile pe care le-am avut cu domnul președinte s-au încheiat în sensul în care dumnealor când vor avea o formă finală de evaluare, atunci ne vor prezenta și nouă care sunt concluziile. Şi în funcție de aceasta și sigur, ceea ce vor propune la nivelul Parlamentului, dacă va fi nevoie, Guvernul să intervină în sensul în care să plafoneze prețul la aceste asigurări. Ceea ce vă pot spune este faptul că nu putem să intervenim pe o perioadă nelimitată. Este clar nevoia unui termen foarte bine delimitat în care se poate interveni cu măsuri guvernamentale.”, a explicat Ciucă.

 

 

 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?