Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că în urma procesului de colectare a datelor pentru identificarea persoanelor cu venituri care se încadrează în limitele impuse pentru a primi cardul de energie în valoare de 1.400 de lei, au fost identificate alte 350.000 de noi locuri de consum eligibile.
Pentru situațiile în care nu s-a putut stabili câți oameni stau la aceeași locuință, Poșta Română a demarat un proces național de colectare a unor declarații pe propria răspundere, în care potențialii beneficiari au prezentat situația clară a locului de consum.
Poșta a strâns 458.323 astfel de declarații, iar în urma verificării lor s-au descoperit 350.738 noi locuri de consum eligibile, pentru care se vor distribui cardurile în următoarele zile. Alte aproximativ 1,7 milioane de gospodării au primit deja cardul de energie.
De asemenea, în această perioadă, Poșta Română a emis 590.087 înștiințări privind neeligibilitatea (303.678 înștiințări pentru persoanele cu venit peste 2.000 lei și 286.409 înștiințări în cazul în care venitul mediu pe loc de consum este mai mare de 2.000 lei), care vor fi distribuite în toată țara până la 7 martie.
Dacă la un loc de consum sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo, se recomandă:
a) reglementarea juridică a situației reale;
b) solicitarea unei anchete sociale la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poștă, iar ulterior se actualizează lista.
„Odată cu transmiterea înștiințărilor pentru cei care nu sunt eligibili, marcăm o altă etapă importantă în procesul de operaționalizare a măsurii prin care ajutăm românii vulnerabili să achite facturile la utilități. În tot acest timp în care Poșta a emis și distribuit cardurile de energie, au fost colectate peste 450.000 de declarații pe propria răspundere, în baza cărora s-au descoperit alți 350.000 de beneficiari eligibili. Cât de repede, Poșta le va emite și distribui cardul, pentru ca și ei să intre în posesia ajutorului. De asemenea, dacă printre cei 590.000 de oameni care primesc înștiințare sunt locuințe unde figurează locatari care de fapt nu stau acolo, dar venitul le este luat în calcul, trebuie să știe că pot solicita anchetă socială și li se va clarifica situația. Numărul de call center 0319966 este disponibil și pot solicita acolo mai multe detalii. Mă bucur că toate aceste obstacole sunt depășite cu succes și măsura funcționează așa cum speram. Corelarea bazelor de date la un asemenea nivel este o premieră pentru noi și era un demers necesar, care ne va ajuta și pentru alte măsuri pe care Guvernul le pregătește în viitor”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
De la 20 februarie, data de la care se pot utiliza cardurile de energie, s-au efectuat peste 225.000 plăți, în valoare totală de peste 71.000.000 lei. Valoarea medie a unei plăți este de 313 lei.
Citește și: Românii au înroșit cardurile de energie: 100.000 de plăți în primele trei zile