Vladimir Putin a început să se teamă de o posibilă lovitură de stat. Acesta a cerut ca ofițerii Ministerului rus de Interne să suprime prompt acțiunile „ilegale de stradă” și „răspândirea ideologiei extremiste”.
„Provocările, acțiunile stradale ilegale sau alte încercări de destabilizare a societății trebuie oprite. Suprimate prompt. La fel ca răspândirea ideologiei extremiste”, a spus Putin în cadrul unei reuniuni extinse a consiliului de administrație al Ministerului de Interne.
Potrivit acestuia, reprezentanții cultelor religioase, ai tinerilor și ai altor organizații publice ar trebui să se implice mai activ în această activitate.
Protestele care au avut loc în Rusia în ultimul an au fost suprimate, forțele de ordine au intervenit în forță, violet, fără să țină cont că protestatarii erau copii sau vârstnici.
Protestele anti-război din Rusia au luat, astfel, forma comemorării victimelor ucrainene. Rușii au început să depună flori la statuile scriitorilor ucraineni în zeci de orașe.