Prima pagină » Ciolacu continuă “războiul” cu bugetarii: “Nu le e ruşine să stea cu mâna întinsă la statul român pentru vouchere?”

Ciolacu continuă “războiul” cu bugetarii: “Nu le e ruşine să stea cu mâna întinsă la statul român pentru vouchere?”

by B. R.
0 comment

Premierul Marcel Ciolacu a avut un atac dur la adresa bugetarilor cu salarii peste 2.000 de euro> „Nu pot să accept să te duci la serviciu, să fii şef peste nişte posturi goale”. „Ţi-am dat şofer, secretară, ai tot, eşti director, dar nu e cam mult?”.

„Eu nu pot să accept ca un bugetar care câştigă peste 2.000 de euro, eu, Marcel Ciolacu, să îl alerg prin birou să îl mai rog să ia şi voucherele de vacanţă. Voucherele de vacanţă sunt cei cu venituri mici. Trebuie să existe o echitate socială. Înţeleg să fii plătit la buget rezonabil, să îţi poţi susţine familia, echitabil cu munca pe care o depui, dar tu în comparaţie cu cel de la privat ai un serviciu mult mai sigur, fiindcă de asta ai mers către zona bugetară. E normal să ai un salariu decent. Dar dacă ai venituri ce depăşesc pe cele ale preşedintelui ţării şi tu eşti bugetar… Păi nu îţi e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să îţi dau şi voucher de vacanţă? Şi pacheţel când mergi la serviciu? Ţi-am dat şofer, ţi-am dat secretară, ai tot, eşti director, dar nu e cam mult? Trebuie să vină cineva să spună aceste lucruri. Vin şi le spun fără nicio rezervă: Avem cei mai mulţi ordonatori de credite din lume. Fiecare ordonator de credite are în subordine director economic, serviciu de achiziţii publice”, a spus premierul la RTV.

Marcel Ciolacu s-a plâns că mandatul lui este cel mai dificil din ultimii ani: „Sunt de 1 lună şi câteva săptămâni prim ministru al României, după învestirea din Parlament şi cu adevărat încerc împreună cu colegii mei din Guvernul României să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor românilor. Sunt provocări pe care trebuie să le înţelegem. Este din punctul meu de vedere ultimul tren al României pentru a se dezvolta. Este ultimul tren al României de a adera la OCDE. (…) Sunt lucruri mai importante decât Marcel Ciolacu, decât Nicolae Ciucă, decât PSD, decât PNL, sunt lucruri care ţin de viitorul României şi al românilor. Eu (…) am multe defecte, dar nu sunt un om iresponsabil. Nici Nicolae Ciucă nu este un om iresponsabil, sunt ferm convins că nici Emil Boc, nici domnul Bolojan, nici Sorin Grindeanu, nici Mihai Tudose. (…) Dar nu pot să accept ca PSD să plătească nota de plată la ce au mâncat alţii, la ce au furat alţii în pademie”, a concluzionat Ciolacu.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?