Prima pagină » Veste bună pentru buzunarele românilor. Perpectiva de țară trece de la negativă la stabilă

Veste bună pentru buzunarele românilor. Perpectiva de țară trece de la negativă la stabilă

by B. R.
0 comment

Pentru prima dată din 2020, ratingul României a fost modificat în sens pozitiv. Agenția de rating Fitch, formată din specialiști de renume, a revizuit perspectiva de țară de la negativă la stabilă. Și ratingul datoriei guvernamentale a României a trecut la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută. 

“Este un semnal puternic că România este pe drumul cel bun, că suntem priviți cu încredere de către investitori și de partenerii internaționali. Decizia reconfirmării ratingului suveran și a menținerii perspectivei stabile este susținută de fluxuri de bani europeni care sprijină investițiile și stabilitatea macroeconomică a țării, precum și de evoluția pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor și a indicatorilor de guvernanță și dezvoltare umană, care se situează la nivelul superioare țărilor din aceeași grupă de rating (BBB)”, a transmis Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Conform agenției de rating, decizia vine datorită stabilizării datoriei publice și implementarea unor politici pentru consolidarea fiscalității. Un factor important a fost și reducerea riscului privind războiul din Ucraina.

„Decizia Fitch Ratings reprezintă o dovadă a recunoașterii internaționale a agendei Guvernului României pentru a asigura consolidarea fiscal-bugetară și confirmarea că măsurile deja adoptate au fost cele corecte, necesare pentru țara noastră și extrem de așteptate de către toți partenerii noștri externi. Totodată, trebuie remarcate și estimările pozitive ale agenției referitoare la potențialul de creștere economică a României pe termen mediu”, a spus ministrul Finanțelor Adrian Câciu.

Specialiștii de la Fitch mai subliniază reziliența economică și stabilitatea politică din anul 2022, când Nicolae Ciucă a fost premier. Economia României ar trebui să înregistreze o creștere de 2,3% în anul acest an și de 3% în anul următor.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?