Prima pagină » Încă opt bănci sancționate pentru credite înșelătoare

Încă opt bănci sancționate pentru credite înșelătoare

by B. R.
0 comment

Opt bănci au fost sancționate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului pentru practici comerciale înșelătoare. Neregulile au fost sesizate la contractele de creditare pe termen mediu și lung., iar amenzile se ridică la 400.000 de lei. 

“S-au încheiat verificările la alți 8 operatorii economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, la care ANPC a identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principalde rambursat și 75 % dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobândă.„Așa cum am mai spus, acțiunea va continua. Încă opt bănci au fost sancționate pentru ceea ce Autoritatea noastră consideră un raport nedrept între acestea și consumatori. Așa cum am mai arătat, astăzi sunt situații dramatice în viața celor care la un moment dat și-au luat un credit. Indiferent dacă pentru unii acestea sunt doar cifre statistice, pentru Autoritatea noastră aceștia sunt oameni. Povara financiară nu se poate ascunde după aparente justificări matematice. Dacă 1 + 1 este o operațiune foarte corectă, aceeași adunare poate să reprezinte un minus enorm în viața unor familii. Procentele aparent infime au în spate inclusiv vânzări ale creditelor neperformante către recuperatorii de creanțe. Dar și așa, cei doar 2% reprezintă un număr însemnat de consumatori aflați în imposibilitatea de a-si plăti ratele și de a duce un trai decent. Dacă pentru unii s-a calculat un grad de suportabilitate, fără a fi măcar chemați la un dialog, cred că este momentul ca întreaga situație să fie reevaluată. Mă cutremură să văd insensibilitatea celor care neagă astăzi realitatea”, a declarat Horia Constantinescu, șeful ANPC.

Potrrivit ANPC, cele opt bănci sunt: EXIM Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank și Vista Bank. Cele opt bănci care au fost amendate cu 400.000 lei se adaugă altor 11 care au fost sancționate tot pentru credite înșelătoare. 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?