Prima pagină » Moscova a jurat răzbunare pentru „atacul terorist” asupra podului din Crimeea. Amenințări dure

Moscova a jurat răzbunare pentru „atacul terorist” asupra podului din Crimeea. Amenințări dure

by B. R.
0 comment

Ministerul rus de Externe a condamnat „atacul terorist” ucrainean asupra podului din Crimeea,  susținând că a pus în pericol vieţile unor civili nevinovaţi şi a jurat răzbunare, „Nu poate exista nicio justificare pentru astfel de acţiuni barbare şi nu vor rămâne fără răspuns”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova, Maria Zaharova, pe aplicaţia de mesagerie Telegram. 

Anterior, MAE rus a anunţat că a dejucat un atac ucrainean cu două rachete asupra podului de 19 km, care leagă Rusia de peninsula Crimeea anexată peste strâmtoarea Kerci.

Ministerul a precizat, de asemenea, că forţele ruse au doborât şi un număr de drone ucrainene care au vizat peninsula Crimeea.

Podul Crimeei, construit cu mari cheltuieli la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după anexarea peninsulei în 2014, a fost vizat de mai multe ori de atacuri ucrainene. Cel mai recent atac, în luna iulie, a dus la pagube uriașe la secțiunea rutieră a podului, care servește, de asemenea, la transportul de echipamente militare către armata rusă care luptă în Ucraina. 

Podul din beton, cu o lungime de 18 kilometri, inaugurat în 2018 de Vladimir Putin, este format din două structuri paralele, una rezervată traficului rutier şi cealaltă traficului feroviar. Preşedintele rus a ordonat ca securitatea Podului Crimeei să fie sporită după ultimul atac. Teritoriul Crimeei în sine este, de asemenea, vizat în mod regulat de lovituri ucrainene. Rusia a anunţat că a doborât 20 de drone care vizau peninsula în cursul nopţii.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?