După ce a inaugurat primul magazin din România în luna decembrie a anului 2022 în ParkLake, retailerul de modă Primark anunță deschiderea celui de-al doilea magazin în Afi Cotroceni.
„Cel de-al doilea magazin Primark din România, retailer de modă, va fi deschis în Bucureşti, în această vară, la doar şase luni de la intrarea mărcii pe piaţă.”, potrivit unui comunicat de presă citat de AGERPRES.
Noul magazin va crea peste 250 de locuri de muncă pentru economia locală din Bucureşti, iar o serie de locuri de muncă cu jumătate sau normă întreagă sunt încă disponibile.
“Suntem încântaţi să adăugăm un nou magazin Primark pe harta modei din Bucureşti. Această inaugurare este foarte aşteptată, ca urmare a răspunsului fantastic pe care l-am avut din partea clienţilor la prima noastră deschidere de acum şase luni. Suntem foarte încântaţi să ne deschidem porţile luna viitoare şi să ne cunoaştem noii clienţi din AFI Cotroceni. Fie că este vorba de produse esenţiale de zi cu zi sau de tendinţele modei de vară, suntem convinşi că le va plăcea oferta noastră.“, a afirmat Maciej Podwojski, Director Europa Centrală şi de Est, Primark.
Primark este un retailer de modă internaţional cu peste 70.000 de angajaţi în 15 ţări din Europa şi SUA. Înfiinţat în Irlanda în 1969 sub marca Penneys, Primark îşi propune să ofere opţiuni accesibile pentru fiecare, de la articole de bază de calitate superioară la stiluri unicat pentru femei, bărbaţi şi copii, la produse de frumuseţe, articole pentru casă şi accesorii.
Noul magazin, situat în AFI Cotroceni se va deschide pentru clienţi marţi, 20 iunie, la ora 10:00.