Un bărbat de 63 de ani care a fost rănit în prima explozie produsă sâmbătă la staţia GPL din Crevedia a decedat la Spitalul Floreasca din Capitală.
”În cursul nopţii, a decedat la Spitalul Floreasca unul din cei doi pacienţi cu arsuri de peste 90% din suprafaţa corporală. În ciuda eforturilor personalului medical, s-a ajuns la această situaţie tragică având în vedere şansele extrem de reduse de supravieţuire ale pacienţilor aflaţi în această situaţie. Adresăm compasiunea noastră familiei”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
Reprezentanții unității medicale au precizat că acesta era civil, la Spitalul Floreasca fiind internaţi şi pompieri răniţi în deflagraţii.
Bărbatul decedat era unul dintre cei doi pacienţi critici intubaţi şi ventilaţi mecanic aflaţi în unitatea sanitară.