Prima pagină » Ciucă: Solicitările dascălilor sunt legitime, soluția nu este greva generală

Ciucă: Solicitările dascălilor sunt legitime, soluția nu este greva generală

by B. R.
0 comment

Premierul a participat azi la discuții cu reprezentanții elevilor și părinților în încercarea de a opri greva din educație. Nicolae Ciucă a precizat că este de acord că dascălii merită salarii mai mari, însă cere oprirea grevei generale.  

“Am susținut încă de la început că elevii și părinții nu trebuie să fie afectați de greva din educație și că trebuie să le garantăm continuarea procesului educațional. Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de părinți și elevi și o discuție despre situația cu care ne confruntăm zilele acestea. Am repetat că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale”, a scris premierul pe Facebook.  

Premierul a adăugat că revendicările profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie. “Ajutorul pentru profesorii debutanți din zone defavorizate va intra în vigoare după ședința de Guvern de vineri”, a promis Nicolae Ciucă.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?