România trebuie să explice de ce există două unități diferite de măsuri în sistemul de pensii, asta după ce Comisia Europeană a criticat dur reforma pensiilor speciale. Orice diferență pe care o avem față de sistemul public de pensii general trebuie justificată și susținută cu dovezi, altfel „riscăm că jalonul să nu se valideze și să ajungem la plata parțială”, a declarat la Digi24 ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș. El a adăugat că atâta vreme cât avem lucruri care sunt discutabile raportat la conținutul PNRR, atunci „nu putem să ne așteptăm să avem rezultate foarte bune”. Totodată, România „riscă să ajungă în procedura contradictorie cu CE în ce privește validarea jalonului”.
Marcel Boloș a declarat că ceea ce rezultă din conținutul acestui jalon din PNRR se referă la criteriile de sustenabilitate, la volumele de cheltuieli cu pensiile speciale pe care le generează implementarea proiectului și criteriul de contributivitate, astfel ca pensiile cu statut de pensii speciale să fie aliniate la regulile pe care le avem în sistemul public general de pensii. De aici vin observațiile Comisiei Europene (CE), pentru că aceste lucruri sunt prevăzute în PNRR, iar Comisia ține la implementarea lor, a subliniat Boloș.
„Problema cheie constă în a explica și justifica CE de ce avem cele două unități de măsuri diferite, principul contributivității în sistemul de pensii general cu 43,5%, în timp ce în sistemul de pensii special avem până în 85% din baza de calcul. E aproape dublu. Alinierea acestor procente are impact semnificativ asupra volumelor de cheltuieli. De aici se obține sustenabilitatea pe care CE o tot formulează și aduce în discuție. Avem 12 miliarde de lei cheltuiala anuală. Prin alinierea procentelor putem ajunge la reduceri semnificative ale cuantumului acestor cheltuieli. Cheia discuțiilor cu CE aici e. Trebuie să explicăm de ce avem aceste diferențe între cele două sisteme publice de pensii și să ajungem să facem dovada criteriului de sustenabilitate, ceea ce e un criteriu vital pentru reforma pensiilor. Dacă avem stagiu de cotizare de 35 ani în sistemul pensii general și în cel de pensii speciale stagiul de cotizare e de 15 ani atunci trebuie să le explicăm de ce avem aceste diferențe și de ce nu se aliniază cu elementele contributive ale sistemului de pensii general. Asta e problema pe care trebuie să o rezolvăm. Fiind vorba de cererea de plata numărul 3 trebuie să ducem proiectul de lege aprobat în Parlament, dar asta nu înseamnă că validarea de către CE nu poate duce la noi observații și să ajungem în procedura contradictorie cu CE în ce privește validarea jalonului. Dacă ajungem în procedura contradictorie, e ca un fel de judecată cu CE și depinde cine va fi cel care dovedește că are dreptate. Totul se raportează la conținutul jalonului din PNRR care menționează criteriile și care trebuie judecat apoi în comparație cu sistemul public de pensii. Orice diferență pe care o avem față de sistemul public de pensii general trebuie justificată și susținută cu dovezi, altfel riscăm că jalonul să nu se valideze și să ajungem la plata parțială. Acest jalon e parte din cererea de plata numărul 3, iar termenul pentru depunerea cererii de plata numărul 3 e până în iunie. Până atunci trebuie să avem proiectul de lege aprobat și în concordanță. Câtă vreme avem lucruri care sunt discutabile raportat la conținutul PNRR, atunci nu putem să ne așteptăm să avem rezultate foarte bune. E destul de mare exigența la nivelul CE în privința reformelor și a zonei de cheltuieli cu impact major asupra bugetului. Aceste reforme – pensii, pensii speciale, salarizarea bugetarilor – însumează bugete de peste 200 de miliarde de lei, care sunt importante pentru bugetul României”, a declarat Marcel Boloș pentru Digi24.