Procurorii cer prelungirea arestului preventiv pentru criminala din Mangalia, Loredana, care şi-a înjunghiat cea mai bună prietenă.
Tânară care şi-a ucis cea mai bună prietena şi i-a ascuns cadavrul într-o valiză vrea la rândul ei să rămână după gratii.
Fata de 18 ani va fi adusă luni în fața magistraților din Constanța cu propunere de prelungire a arestului preventiv pentru 30 de zile.
Inițial, tânăra a ales să nu conteste această decizie a magistraților asupra faptei sale.
În tot acest timp pe care l-a petrecut în spatele gratiilor, Loredana a fost supusă și unor expertize psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul în care a produs crima.
Tragedia s-a produs în noaptea de 5 spre 6 august 2023, atunci când Loredana (18 ani) a ucis-o pe prietena ei cea mai bună, Alina (18 ani), într-un moment de furie.
După ce şi-a dat seama că i-a luat viaţa prietenei sale, Loredana a pus la cale un plan pentru a scăpa nepedepsită şi a pus trupul într-o valiză pe care a transportat-o ulterior cu un taxi. Iniţial, a avut intenţia de a merge cu valiza în judeţul Vaslui, însă s-a răzgândit atunci când taximetristul din Mangalia a refuzat cursa.