La 10 zile după anunţarea dispariţiei, politiştii au găsit într-o pădure de la marginea oraşului, hainele tinerei, dar şi alte obiecte persoanale precum telefonul, ochelarii și portofelul cu bani în el.
Astfel, anchetatorii exclud varianta unei tâlhării urmate de crimă, dar şi a unei răpiri.
Pe 6 februarie Angelika Maurer se afla la Institutul Teologic din Sibiu. Atunci tânăra a vorbit cu un coleg căruia i-a spus că a venit să studieze pentru restanţe. Anul acesta urma să susţină lucrarea de licenţă.
8 februarie, ora 07:30, două zile mai târziu, tânăra este surprinsă de camerele de supraveghere ale căminului când pleca. O oră mai târziu, studenta a fost surprinsă de camerele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu la ieşirea din oraş când intra în Pădurea Dumbrava. A fost ultima oară când a fost văzută. În zilele următoare, un profesor i-a lăsat un bilet pe uşă, în care i-a amintit de taxa pentru cămin.
Pe 13 februarie, disperată că fiica ei nu răspundea la telefon de aproape o săptămână, mama fetei i-a cerut fiului ei să se intereseze de starea surorii lui. 14 februarie. Fratele studentei a venit la cămin, unde a găsit uşa de la cameră încuiată. Acesta a discutat cu profesorii, apoi i-a lăsat un bilet pe uşă, în care o ruga să răspundă la telefon.
15 februarie. Fratele tinerei s-a dus la poliţie şi a anunţat dispariţia studentei. Poliţiştii l-au întrebat dacă doreşte să facă publică dispariţia, însă acesta a refuzat. Abia pe 17 februarie fratele ei a acceptat ca informaţia privind dispariţia studentei să fie făcută publică cu semnalmentele tinerei. De atunci, până pe 22 februarie, poliţiştii au mers la cămin, au audiat matori şi au stabilit traseul parcurs de tânără. Atunci, autorităţile au obţinut imaginile de pe camerele de supraveghere de la Jandarmerie şi au văzut cum tânăra se îndrepta spre pădurea de la marginea oraşului. Au căutat-o în prima fază la mânăstirile din zonă şi la stâne.
Pe 24 februarie, anchetatorii i-au găsit telefonul, ochelarii, ţigara electronică şi portofelul cu bani în pădure. În următoarele zile au avut loc căutări în pădure în grupuri mai restrânse formate din poliţişti şi voluntari.
2 martie. Peste 350 de jandarmi, polițiști și voluntari au răscolit fiecare centimetru al pădurii Dumbrava, de la marginea Sibiului. Un elicopter a survolat pădurea și au fost ridicate drone, iar la sol au fost desfăşuraţi şi câini de urmă.
Sursa foto: turnulsfatului.ro