Prima pagină » Investiții majore în Gorj. Nicolae Ciucă: Îmi doresc venituri mai mari pentru oamenii de aici. România va avea creștere economică și anul acesta

Investiții majore în Gorj. Nicolae Ciucă: Îmi doresc venituri mai mari pentru oamenii de aici. România va avea creștere economică și anul acesta

by A. Ionut
0 comment
Premierul Nicolae Ciucă a mers în Gorj pentru a participa la dezbaterile legate de Fondul de Tranziție Justă. Discuțiile au avut în prim plan obiectivele de dezvoltare ale județului. 
 
„Îmi doresc ca transformarea Gorjului să însemne diversificarea economiei, reducerea decalajelor față de alte unități administrative, dar și venituri mai mari pentru locuitorii de aici.
 
În această regiune, nu a fost niciodată ușor să faci politică liberală, dar organizația PNL Gorj are un mare potențial pentru a câștiga încrederea cât mai multor cetățeni în 2024. De când este la guvernare, PNL are o serie importantă de reușite, dovedite prin cifre, de la creștere economică, la absorbție record de fonduri europene și până la valori record de investiții, singurele care pot asigura o dezvoltare sustenabilă. De aceea, este bine ca tot mai mulți oameni să cunoască realizările liberale și am încredere în echipa de aici că le poate promova așa cum se cuvine.
 
Gorjul are cea mai mare alocare dintre cele șase județe beneficiare ale Fondului pentru o Tranziție Justă. Un astfel de concept înseamnă să dezvoltăm economiile noastre, dar fără a pune povară tocmai pe umerii acelora care au trudit și muncesc din greu pentru a asigura energia care le ține în viață. Avem aproape 900 de milioane de euro investiții în Complexul Energetic Oltenia – în județele Gorj și Dolj – din Fondul pentru Modernizare. De asemenea, sunt convins că drumul expres Craiova – Târgu Jiu va fi o adevărată autostradă a dezvoltării pentru Gorj. Așadar, acesta este viziunea liberală: să realizăm investiții care să conteze și care să rămână peste timp, dar și să avem grijă de locurile de muncă ale oamenilor și să continuăm să creștem veniturile.
 
Le-am transmis celor prezenți că stabilitatea politică de care se bucură România în prezent este garanția unei guvernări eficiente, iar, în acest context, datoria noastră este să facem transferul dezvoltării din plan național, la nivelul regiunilor și județelor și mai departe către fiecare familie din țară.”, a transmis premierul. 
 
Nicolae Ciucă a punctat, din nou, faptul că țara noastră nu este într-o situație atât de gravă cum s-a speculat în ultimele zile.
 
„România a recuperat foarte mult în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor, am ajuns Portugalia și Ungaria. De asemenea, la indicatorul productivitate România se apropie de Polonia. Evoluția economică de anul trecut, acea creștere de 4,8%, ne-a situat pe locul doi. Anul acesta, toate cifrele și elementele de analiză ale companiilor de rating s-au concretizat în deciziile pe care le-au luat de menținere a ratingului de țară.
 
Fitch, de exemplu, a ridicat ratingul de țară. Și evaluările Băncii Mondiale, ale Fondului Monetar Internațional și ale Băncii Europene arată că România va avea o creștere economică și anul acesta. Departamentul economic de la Harvard a situat România pe locul 19 în topul țărilor cu economia cea mai complexă și cea mai sofisticată.”, a mai spus Nicolae Ciucă. 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?