Ministerul Educației a anunțat pe pagina de Facebook că European Association for International Education (EAIE) i-a acordat ministrului Ligia Deca premiul pentru Viziune şi Leadership. Evenimentul de decernare va avea loc la Rotterdam, la finalul lunii septembrie.
„Distincţie internaţională importantă acordată ministrului Educaţiei, Ligia Deca! European Association for International Education (EAIE) i-a acordat doamnei Ligia Deca Premiul pentru Viziune şi Leadership. Potrivit organizatorilor, decizia ca această distincţie să-i fie acordată doamnei ministru a fost luată având în vedere atât demersurile întreprinse, de-a lungul carierei, pentru sistemul educaţional din România şi din Europa, cât şi realizările din domeniu”, scrie înn postarea de miercuri pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.
În acest an au fost aleși trei câştigători care au contribuit la „crearea unei lumi mai bune”. Alături de Ligia Deca vor fi premiați Hans-Georg van Liempd de la Universitatea Tilburg din Olanda şi reprezentanţii Universităţii „Newcastle University” din Marea Britanie.
European Association for International Education (EAIE) este centrul de expertiză, resurse şi schimb de bune practici pentru învăţământul superior din 1989.