Articol preluat din publicația Media Călărași
Potrivit dispozițiilor art.IV alin.1 din OUG nr.34 din data de 12 mai 2023, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, s-a suspendat ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice menționate în cuprinsul actului normativ, precizându-se în partea introductivă că există riscul declanșării împotriva României a procedurii de deficit excesiv, fiind vorba de o situație extraordinară care impune luarea unor măsuri fiscal-bugetare urgente, care să permită atingerea țintei de deficit prevăzute în regulamentele europene până în anul 2024.
Altfel spus, Guvernul României a interzis temporar angajările la stat pentru a fi reduse cheltuielile de personal, iar temerea politicienilor din teritoriu că vor fi desființate aceste posturi, este justificată de zvonurile care circulă cu privire la reorganizarea autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, motiv pentru care și șefii serviciilor publice s-au întâlnit astăzi într-un loc de taină pentru a pune țara la cale.
Pentru a fi salvate posturile vacante, mai ales că în anul 2024 vor fi alegeri și trebuie răsplătită clientela de partid, jupâni din administrație au pus în aplicare o strategie, aparent legală, prin care să fenteze dispozițiile acestei ordonanțe, urmând să fie salvate toate posturile vacante, iar cetățenii să plătească în continuare salarii grase rudelor, prietenilor și apropiaților politicienilor aflați la conducerea primăriei și a consiliului județean.
Nu știm dacă ideea delegării unor angajați pe posturile vacante aparține primarului Dulce Marius Grigore sau președintelui CJ Iliuță Vasile, însă am aflat că directorii din subordinea lor sunt obligați să folosească ilegal instituția detașării reglementată de art.45 din Codul muncii pentru a fenta dispozițiile art.III din OUG nr.34/2023.
Strategia este una aparent legală, însă primarul, președintele CJ și directorii serviciilor publice nu au luat în calcul că vor ajunge în procese la instanță din cauză că detașarea salariaților trebuie să se facă exclusiv în interes de serviciu și nu pentru a fenta legea, iar salariatul poate refuza detașarea din motive personale temeinic justificate
Am încercat, fără succes, să aflăm cum i-a venit ideea lui Iliuță Vasile să preia prin delegare o salariată de la Complex – ZOO, dar și motivul pentru care s-a lipsit directoarea Blebea Valentina Georgiana de cea a care a dus ani de zile greul în biroul de contabilitate și resurse umane, mai ales că noua contabilă habar nu are de meserie, ca să cităm o altă angajată care a avut curajul să spună lucrurilor pe nume.
Totodată, am încercat să aflăm cum de Serviciul Public Pavaje Spații Verzi are în schemă 15 posturi vacante pentru care solicită detașarea unor salariați care să aibă studiile și calificarea indicate în adresă, însă nu am reușit, deși vom asista în viitorul apropiat la o „mobilitate” masivă prin care vor fi înlăturați salariații incomozi.
Așa cum am spus, credem că directorii serviciilor publice nu au luat în calcul că salariații se vor adresa instanței de judecată deoarece ei nu vor putea justifica legal măsura schimbării locului de muncă, care este una ilegală tocmai pentru că se încearcă fentarea dispozițiilor OUG nr.34/2023.
De ce spunem că detașarea salariaților este o măsură prin care se fentează legea?
Pentru simplul motiv că, prin detașare se va suspenda raportul de muncă al salariatului detașat, iar postul lui va figura ca fiind ocupat și nu poate fi desființat. În același timp, postul vacant pe care a fost detașat salariatul la noul angajator, va figura și el ocupat și nu mai poate fi desființat.
Așadar, un singur angajat detașat va bloca 2 posturi la stat și va împiedica desființarea lor, iar până la expirarea detașării, poate fi dat afară disciplinar sau prin demisie.
Noi venim în sprijinul salariaților care vor fi detașați nelegal, cărora le sugerăm să invoce la instanță Decizia nr.23 din 27 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la fentarea de către politicieni a OUG nr.90/2017, similară OUG nr.34/2023, doar că detașarea se făcuse la acea vreme de la privat la stat, dar cu același scop ilicit de a fi ocupate, în anul 2018, posturile vacante pentru care se suspendase ocuparea prin concurs sau examen.
La punctul 87 și 88 din decizie, judecătorii supremi subliniază faptul că „nu se poate aprecia că în perioada în care este interzisă ocuparea posturilor vacante prin concurs sau examen, în cadrul autorităților publice, sunt totuși permise ocuparea acestora prin detașare și acordarea de drepturi salariale personalului detașat în cuantum superior cei datorat propriilor angajați”.
Așadar, în prezența considerentelor acestei decizii, obligatorii pentru judecători, le urăm succes directorilor de servicii publice, fiind evident că nu se pot duce la instanță cu prostii referitoare la eficientizarea activității, iar la final vor fi obligați să plătească despăgubiri substanțiale pentru abuzurile lor.
Dacă avem în vedere și faptul că încălcarea unor dispoziții dintr-o ordonanță de guvern poate fi calificată de procurori ca fiind o infracțiune de abuz în serviciu, atunci așteptăm ca și ei să se sesizeze în baza adreselor pe care le publicăm, urmând să verifice ce se ascunde sub aparența așa ziselor detașări, care nu sunt în interes de serviciu nici pe departe.