Prima pagină » Copilul criminal: Îmi pare rău că nu i-am omorât pe toți de pe listă

Copilul criminal: Îmi pare rău că nu i-am omorât pe toți de pe listă

Băiatul de 13 ani a îngrozit asistenții social la interogatoriu

by B. R.
0 comment

Băiatul care a împușcat cu sânge rece opt colegi dintr-o școală belgrădeană a fost interogat în prezența asistenților sociali. Acesta le-a spus anchetatorilor că i-a plăcut să audă țipetele copiilor atacați și îi pare rău că nu a reușit să-i ucidă pe toți cei pe care îi trecuse pe listă. Informațiile au fost făcute publice de cotidianul Kurir din Serbia.

“Mi-a plăcut să îi ascult țipând. Îmi pare rău că nu i-am omorât pe toți cei de pe listă, dar când am ieșit în curte să schimb încărcătorul, din rucsac au căzut cocktailurile Molotov și am vrut să le arunc, astfel încât poliția să nu poată intra în școală până nu termin ceea ce am început. Apoi am intrat în panică și mi-am dat seama că cel mai bun lucru e să sun la poliție. Am pus pistolul jos și am sunat”, a spus minorul ucigaș în timpul interogatoriului.

Asistenții sociali care erau de față au fost îngroziți când au auzit ce a spus băiatul de 13 ani. “Băiatul a recunoscut că a urmărit des filme polițiste, seriale, dar și documentare despre crime în masă, chiar și cele din școli. A fost deosebit de obsedat de documentarul American Tragedy, care arată cum suferă mamele victimelor, dar și cum suferă mama ucigașului din cauza a ceea ce a făcut copilul ei. El a văzut acel documentar de mai multe ori și a identificat-o pe mama ucigașului cu propria sa mamă”, au declarat surse din anchetă publicației din Belgrad.

Băiatul a mai spus că s-a simţit complet respins şi a început să planifice cum să ucidă toţi copiii din şcoala sa. El avea două coli scrise de mână, una era o listă cu 16 nume şi prenume de copii din clasa a VII-a. Pe a doua hârtie era desenat un plan al şcolii şi inscripţia “PRIMARY TARGETS” – ținte principale.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?