Prima pagină » Vorba Sarmizei: Cifrele reale privind angajații din România

Vorba Sarmizei: Cifrele reale privind angajații din România

by A. Ionut
0 comment

Cu critici și fără critici, adevarul este că în această perioadă, cu actuala Coaliție la guvernare, România a ajuns să aibă un număr record de contracte de muncă active – 6,68 milioane, cel mai mare număr de angajatori – 735.410 și cel mai mic număr de pensionari în sistemul public – 4,78 de milioane. Putem vorbi așadar de cât de hazardate au fost criticile celor care reclamau așa-zise consecințe nefaste ale impozitării contractelor parțiale de muncă la nivelul salariului minim?

Din august, de când a intrat în vigoare impozitarea la nivelului salariului minim a contractelor parțiale și până în prezent – adică în 5 luni – numărul contractelor de muncă a crescut cu 109.053. Mare parte dintre ele sunt contracte parțiale transformate în contracte cu timp integral de muncă, ceea ce aduce consistente beneficii suplimentare salariatului – contribuție integrală la pensie, vechime, drept de șomaj, asigurări de sănătate.

De remarcat că numărul salariaților/contractelor de muncă a ajuns să fie consistent mai mare decât al pensionarilor, spre deosebire de perioada cât raportul era invers. Acest lucru înseamnă și o capacitate sporită de asigurare a sustenabilității sistemului public de pensii.

În ceea ce privește informația că aveam cel mai mare număr de bugetari din UE, trebuie spus că adevărul este cu totul altul. În realitate, numărul total al angajaților la stat în România este în media Uniunii Europene – 17%, raportat la totalul populației active. Sunt alte 16 țări ale UE care au mai mulți bugetari decât noi.

Evident că aceste cifre nu trebuie privite ca un îndemn de a face mai multe angajări la stat. Nu cred că mai e nevoie să amintim că în această perioadă dificilă din punct de vedere economic e important ca Guvernul să țină sub control cheltuielile aparatului de stat.

Prejudecata că România este rușinea Europei în privința angajaților la stat n-are niciun temei. Cifrele sunt absolut clare:

Numărul total al angajaților la stat este de 1.260.000:

  • 350.000 sunt în Educație;
  • 250.000 sunt în Sănătate;
  • 125.000 sunt la Interne – polițiști, jandarmi, pompieri, etc;
  • 75.000 sunt la Armată.

Așadar 63%, adică doi din trei angajați la stat fac parte din aceste patru categorii profesionale: profesori, medici, MI, MApN, iar societatea ne arată că este în continuare nevoie de și mai multă resursă umană angajată în aceste domenii.

Restul de 37% reprezintă angajații: administrației centrale – 140.000,  administrației locale – 315.000, deconcentrate – 15.000, asadar, total populație ocupată: 5,9%

Datele de ansamblu pentru România sunt acestea:

  • populația activă: 8,2 milioane de persoane;
  • populație ocupată: 7,7 milioane de persoane;
  • angajați la stat: 1,26 milioane de persoane- total populație ocupată: 17%;
  • angajați la privat: 6,44 milioane de persoane – total populație ocupată: 83%.

Potrivit Eurostat cea mai mare pondere a bugetarilor în total populație ocupată este în Suedia – 29%, Danemarca – 28%, Finlanda – 25%!

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?