Prima pagină » Guvernul dublează suma alocată pentru programul Casa Verde. Peste 2 miliarde de lei pentru finanțarea persoanele fizice care instalează sisteme fotovoltaice

Guvernul dublează suma alocată pentru programul Casa Verde. Peste 2 miliarde de lei pentru finanțarea persoanele fizice care instalează sisteme fotovoltaice

by Maria I.
0 comment
AFM anunță lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023. Persoanele fizice se pot înscrie începând cu data de 19 mai

Guvernul a aprobat joi, bugetul alocat  Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Fondurile pentru proiectul Casa Verde vor fi dublate, ajungând la aproximativ 2 miliarde de euro. Astfel, 80.000 de gospodării vor putea beneficia de ajutor de la stat pentru instalarea de panouri fotovoltaice.

„În ceea ce privește domeniul investițiilor în energie regenerabilă și alte programe de mediu, avem astăzi pe masa Guvernului o decizie care, practic, vizează programul Casa Verde. Am discutat cu domnul ministru, am asumat ca la nivelul Guvernului, practic, să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte. Dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde euro vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice și în felul acesta, numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării.”, a spus premierul Nicolae Ciucă, joi, în ședința de guvern.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a explicat care sunt noutățile din acest an în ceea ce privește finanțarea persoanelor fizice care doresc să își instaleze sisteme fotovoltaice.

”Aprobarea bugetului AFM este un moment important în fiecare an. Am pregătit un buget care se bazează, în primul rând, pe veniturile AFM din taxa de mediu, respectiv gestionarea fondului, care este fondul de gaze cu efect de seră, un fond care provine din valorificarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Noutățile programului sunt, așa cum ați spus și dumneavoastră, creșterea sumelor alocate pentru Casa Verde, pentru persoanele fizice, astfel încât prin aprobarea bugetului de acum și prin rectificarea bugetară să putem ajunge la acele cifre pe care le-ați precizat şi dumneavoastră și pe care le-am promis în cursul acestei acestui an. Aprobăm acuma un buget de peste 2 miliarde de lei pentru a finanța persoanele fizice care instalează aceste sisteme fotovoltaice, dar venim și cu o noutate în domeniul asistenței sociale și acordăm sprijin pentru acele unități de cult și pentru acele ONG-uri care prestează servicii de asistență socială. Este un domeniu foarte important, afectat, de asemenea, de criza energetică și credem că este nevoie de sprijin și în acest sector.”, a explicat ministrul Mediului.

Ministrul a anunțat și detalii despre programul Rabla Local, care este gândit cu scopul de a elimina din trafic 100.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani.

„Noutatea pentru anul acesta este, de asemenea, acel program de Rabla Local prin care, în colaborare cu unitățile administrativ-teritoriale, ne propunem să eliminăm din trafic 100.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani, cu o poluare semnificativă și prin acest program să ne atingem obiectivul din PNRR stabilit pentru 2026 încă din anul acesta, adică 250.000 de mijloace de transport poluante scoase din trafic pe perioada PNRR-ului. Ținta poate fi atinsă prin programele Rabla Plus, Rabla Clasic și Rabla Local, încă din anul 2023.”, spune Tanczos Barna.

Există noutăți și pentru unitățile administrativ teritoriale. Acestea vizează bugetele programelor pentru dezvoltarea sistemelor de gestionare a deșeurilor

„Venim, de asemenea, cu două noutăți finanțate, două programe noi finanțate din Fondul de Mediu, programul pentru dezvoltarea sistemelor de gestionare a deșeurilor. Este o nevoie uriașă la nivelul unităților administrativ-teritoriale de complementaritate la programele finanțate din fonduri europene și pentru sistemele de gestionare a deșeurilor biodegradabile, pentru completarea SMID-urilor, venim cu un buget de 1,5 miliarde de lei credite bugetare, de credite de angajament, scuze, credite de angajament în 2023 și 1.000.000.000 lei credite de angajament pentru un program complementar, sisteme de gestionare a apei uzate și de apă potabilă, la fel, o complementaritate la fondurile europene și la PNRR. ”, a mai spus ministrul Mediului.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?