Guvernul României este reprezentat la ceremonia de lansare a Programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii de prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă care a încurajat în discursul său ideea de a crea o identitate europeană puternică bazată pe cultură și valori culturale comune. „Moştenirea culturală de excepţie, creativitatea şi bogăţia au deschis, în anul 2007, drumul României în Uniunea Europeană şi au situat-o în prim-planul valorilor culturale ale comunităţii.”, a spus Ciucă pe scena Operei din Timișoara.
“Scriem astăzi o nouă pagină de istorie în parcursul european, dinamic, al României. Am debutat ca stat membru al Uniunii Europene cu succesul oraşului Sibiu, prima gazdă românească a Capitalei culturale europene. Lecţiile Sibiului, oraș pe care am avut bucuria să îl revăd ieri, au confirmat valoarea adăugată adusă de purtarea pentru un an de zile, alături de Luxemburg, a stindardului culturii europene. Sunt convins că Timişoara va continua modelul şi va străluci în acest an, aşa cum sugestiv indică motto-ul: ‘Revărsaţi lumina, luminează-ţi oraşul!’. Timişoara nu este doar oraşul martir care a aprins scânteia libertăţii în anul 1989: Azi la Timişoara, mâine în toată ţara! Timişoara este oraşul punte între comunităţile culturale din Europa care emană neîncetat vibraţiile de cooperare, dialog şi creativitate în rândul generaţiilor sale seculare unite în diversitate”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Premierul a vorbit și despre actualul context geopolitic, marcat de războiul dintre Rusia și Ucraina și implicit despre nevoia accentuată de unitate, cooperare și suport între națiuni.
„În actualul context geopolitic complex pe care îl traversăm, pe fondul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, valorile unităţii, solidarităţii şi ale cooperării între naţiuni sunt cu atât mai preţioase. Cultura le potenţează ca formă universală de exprimare a conştiinţei iluminate de dorinţa libertăţii de exprimare, de coeziune şi de pace. Pe acest fundal şi în virtutea experienţei sale consistente în găzduirea şi asistarea refugiaţilor, Timişoara a demonstrat o dată în plus că este cetatea oraş de referinţă în promovarea cooperării interculturale, acţionând în solidaritate profundă cu artiştii ucraineni şi diferitele organizaţii culturale”, a adăugat Ciucă.
Oficialul a amintit faptul că pregătirile pentru obținerea acestui statut au început la Timișoara din anul 2015, presupunând parcurgerea unor etape procedurale complexe şi bifarea unor paşi laborioşi de depunere a candidaturii, preselecţie, monitorizarea stagiului pregătirilor şi în final preluarea titulaturii efective.
“Doresc să felicit pe această cale toţi actorii guvernamentali şi locali implicaţi în procesul obţinerii de către Timişoara a statutului de Capitală Culturală Europeană. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi, societăţii civile şi voluntarilor pentru eforturile susţinute şi neîntrerupte depuse. Îi asigur de continuarea sprijinului material şi uman din partea Guvernului României. Mulţumesc în egală măsură Comisiei Europene pentru sprijinul oferit Timişoarei în parcursul spre obţinerea acestui titlu de marcă”, a transmis Ciucă.
Premierul a încheiat discursul cu mai multe referiri la crearea unei indentități europene puternice. De asemenea, a menționat cu bucurie la faptul că România este unul dintre pilonii principali în setarea valorilor culturale ale comunității europene.
„Capitala Culturală Europeană a demonstrat în mod constant că politicile culturale sunt la fel de importante ca tehnologia, comerţul şi economia, a subliniat acesta. O identitate europeană puternică nu se poate construi doar pe declaraţii politice, tratate şi Drept secundar, ci şi pe cultură şi valori culturale. După cum spunea unul dintre arhitecţii Uniunii Europene moderne, Jacques Delors, nu ne putem îndrăgosti de o piaţă internă, deoarece o conştiinţă europeană nu se poate construi doar pe cifre. Avem nevoie de un suflet al Uniunii iar acesta este reprezentat de diversitatea noastră culturală şi lingvistică”, a spus Ciucă.
Șeful Executivului a transmis că moştenirea culturală de excepţie, creativitatea şi bogăţia au deschis, în anul 2007, drumul României în Uniunea Europeană şi au situat-o în prim-planul valorilor culturale ale comunităţii.
“Astăzi, aceleaşi valori dau suflet identităţii europene puternice a României şi îi susţin idealurile de dezvoltare, bunăstare şi de accedere la cea mai reprezentativă organizaţie din lume. Oraşul martir care a aprins scânteia libertăţii în 1989, deschide, începând de astăzi, noi punţi de legătură între comunităţile culturale şi îşi exersează vocaţia europeană. Azi în Timişoara, mâine în întreaga Europă. Urez succes Timişoarei şi timişorenilor în continuarea contribuţiei lor la cultura românească şi europeană”, a mai spus premierul.