Apar noi informații despre spitalul din Urziceni, acolo unde o femeie a născut pe trotuar. Nu este singurul caz care arată că medicii de acolo nu își fac treaba cum trebuie. Un bărbat de 32 de ani a murit acasă după ce, în urmă cu puțin timp, fusese consultat și tratat în spitalul Urizceni.
Polițiștii care au vorbit cu familia spun că bărbatul avea probleme cu inima, a fost consultat, a primit un medicament și a fost trimis acasă, unde a decedat. Oamenii legii au deschis al doilea dosar penal la Spitalul din Urziceni pentru ucidere din culpă și neglijență în serviciu.
În acest timp, Constantin Sava, primarul din Urziceni a revoltat o țară întreagă atunci când a spus despre femeia care a născut pe trotuar că nu știe de capul ei: “Medicii de familie și-au înregistrat acolo cu miile oameni pentru care încasează bani, iar acești oameni care sunt predispuși, pentru că nu știu carte, cazul de față, surdomut. Săraca, dacă ea nu știe de capul ei, e din comuna asta de aici, din Bărbulești. Din ce știu eu, până să aflu și să văd ancheta, știu că femeia are un handicap, mă rog, Doamne ferește. Este surdomută sau ceva de genul ăsta, dar asta contează mai puțin, sau că este de etnie rromă”.
Constantin Sava a fost marginalizat de PNL, partidul din partea căruia a candidat la primărie. El a fost suspendat din funcția de președinte PNL Urziceni încă de la începutul anului trecut, după ce și-a jignit colegii, inclusiv pe președintele Iohannis. „Constantin Sava a crezut că poate lua pe persoană fizică nu numai comunitatea locală ci și partidul, căruia oricum nu i-a adus niciun serviciu electoral decât atunci când a fost vorba de candidatura sa și a consilierilor săi. Domnul primar Constantin Sava nu a făcut altceva decât să plătească prețul pentru atitudinea pe care a avut-o față de partid, față de reprezentanții acestuia și față de comunitatea din Urziceni”, a spus Dragoș Soare – președintele liberalilor din Ialomița. După suspendarea lui Constantin Sava, liberalii au mai transmis că nu l-au dat afară din partid pentru a nu-i da posibilitatea să se înscrie în PSD. “În acest moment, dacă PSD nu renunță la resuscitarea muribunzilor politici, cel mai probabil actualul primar din Urizceni va fi candidatul PSD în 2024”, au transmis liberalii la momentul suspendării.