Ministerul român al Afacerilor Externe a reacționat oficial după teribilul accident rutier din Grecia, în care au murit 2 români, soț și soție. MAE a luat act de tragedie și a transmis că va sprijini efortul familiei îndoliate de a repatria corpurile victimelor.
Instituția a anunțat că alte două persoane minore, copiii celor 2 soți decedați, sunt la spital în stare stabilă.
Potrivit mai multor site-uri de știri din Grecia, părinții, în vârstă de 45 și respectiv 48 de ani, au murit pe loc, iar cei doi copii, în vârstă de șapte și 10 ani, au fost grav răniți, potrivit primelor informații furnizate de autoritățile elene.
Din câte se pare, mașina românilor a intrat în coliziune cu un TIR la kilometrul 18 al autostrăzii Salonic-Serres, care face legătura cu granița greco-bulgară.
Din imaginile apărute până acum se poate vedea că impactul a fost unul extrem de violent. În zonă s-a format o coadă uriașă de mașini.
Pentru moment, nu există mai multe informații despre cauzele care au dus la producerea acestei tragedii, poliția urmând cel mai probabil să deschidă o anchetă.