Prima pagină » AMENZI usturătoare cu ocazia Sărbătorilor Pascale: 190 de firme au fost verificate și sancționate cu peste 450.000 de lei

AMENZI usturătoare cu ocazia Sărbătorilor Pascale: 190 de firme au fost verificate și sancționate cu peste 450.000 de lei

by B. R.
0 comment

Autoritățile au amendat cu peste 450.000 de lei mai multe firme din Capitală. Mai exact, au fost penalizați 190 de operatori și au fost date 115 amenzi. Au fost confiscate mai multe preparate din carne, parfumuri și haine contrafăcute. Toate valorau aproape 4 milioane de lei.  

Carne şi produse din miel, pui şi peşte, precum şi articole de îmbrăcăminte şi parfumuri contrafăcute cu o valoare totală estimată de 3.902.702 de lei au fost confiscate la controale efectuate de agenți de Sărbătorile Pascale. Au fost verificați 190 de operatori economici, au fost aplicate 115 amenzi de 452.500 de lei, dintre care 66 au fost date de poliţişti, 12 de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), 15 de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi 22 de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Pe tot parcursul acestei acțiuni comune, au fost implicaţi 248 de poliţişti şi 138 de reprezentanţi ai structurilor partenere.  

În baza Planului comun de măsuri stabilit ca urmare a dispoziţiei prefectului Municipiului Bucureşti, în perioada 3-15 aprilie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti împreună cu reprezentanţi din cadrul ANSVSA, DSVSA Bucureşti, DSP, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Bucureşti, Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti au desfăşurat acţiuni de monitorizare şi verificare în vederea prevenirii apariţiei îmbolnăvirilor determinate de consumul de alimente, în perioada Sărbătorilor Pascale. A fost verificată respectarea legislaţiei în vigoare în cazul mai multor operatori economici din Bucureşti care desfăşoară activităţi în segmentul prelucrării, depozitării, transportului şi comercializării produselor alimentare. 

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?