Prima pagină » Revoltător! Șoferul care a lovit două eleve pe trotuar consumase cocaină

Revoltător! Șoferul care a lovit două eleve pe trotuar consumase cocaină

by A. Ionut
0 comment

Două adolescente au fost rănite joi dimineaţă, în urma unui accident produs pe Şos. Vitan-Bârzeşti din Capitală, în care au fost implicate trei maşini. Unul dintre vehicule s-a răsturnat, lovindu-le pe cele două fete aflate pe trotuar. Potrivit poliţiştilor, şoferul acestuia, un bărbat de 36 de ani, a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Mai exact, acesta consumase cocaină. Niciunul dintre șoferii implicaţi nu consumase alcool.

„În jurul orei 07:50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Şos. Vitan-Bârzeşti. Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 36 ani, care se deplasa pe Șoseaua Vitan-Bârzeşti, dinspre Pod Vitan către Şoseaua Olteniţei, ajuns în dreptul sediului INML, ar fi efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu alte două autovehicule care circulau din sens opus. În urma impactului, acesta s-a răsturnat pe lateral, lovind şi doi pietoni, care se aflau pe trotuar”, informează Brigada de Poliţiei Rutieră a Capitalei.

Şoferii maşinilor implicate în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero.

De asemenea, conducătorul autovehiculului în vârstă de 36 de ani a fost testat şi cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând prezenţa în organism a substanţelor psihoactive. Acesta a fost dus la INML în vederea recoltării de mostre biologice.

În continuare au loc cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Citeste si:

Lasa un comentariu

DM News

News day by day!

@ 2023 – DM News All Right Reserved.

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?